La începutul primăverii lui 1945, Oradea revenea la granițele României, iar centrul orașului a purtat amprenta alegerilor politice ale acelui moment de tranziție. Pe 1 mai 1945, în Piața Unirii, primul obelisc dedicat Armatei Roșii a fost dezvelit, apoi, în Piața Ferdinand (pe atunci Stalin), s-a dezvelit al doilea monument de același tip.
Ceremonia de dezvelire a fost descrisă ca „fastuoasă”: autorități locale prezenți, ofițeri sovietici, mii de orădeni, 30 de salve de tun și depuneri de flori care s-au transformat într-o adevărată „pădure de coroane” în jurul monumentului, conform relatării ziarului Új élet, o sursă maghiară de la acea vreme. În cadrul aceluiași moment, ambele obeliscuri ilustrează intenția comunistă de a legitima alianța cu Armata Roșie și de a marca o nouă ordine în oraș, reflectată în denumiri și în configurația piețelor.
Ulterior, obiectele au rămas simboluri arhitecturale ale unei ere de ocupație și alianță politică, intrând în memoria colectivă ca repere ale modul în care Oradea își aminteste trecutul. Astăzi, povestea celor două obeliscuri continuă să alimenteze dezbateri despre rolul monumentelor sovietice în spațiul urban: cum ar trebui interpretate, păstrate sau recontextualizate în această perioadă, în care memoria colectivă este o temă majoră a orașului.
Articolul oferă o privire asupra reperelelor istorice din centrul orașului, invitând cititorii să reflecteze asupra modului în care locuitorii Oradiei își dimensionează identitatea prin obiecte care au fost odată simboluri ale unei puteri străine.
