VLAD MERCORI, cunoscut în spațiul online pentru anchetele sale pe teme politice, prezintă o nouă investigație despre felul în care administrația primarului Robert Negoiță ar fi pregătit un contract de zeci de milioane de euro, contract care a fost însă oprit brusc după intervenția DNA.
Povestea începe la început de februarie. Pe 5 februarie, presa anunța că procurorii DNA au descins la Primăria Sectorului 3 și acasă la primarul Robert Negoiță. Ancheta vizează suspiciuni privind construirea ilegală a unui drum peste o conductă de gaze, drum realizat în beneficiul fratelui edilului, dezvoltator imobiliar. La numai patru zile după aceste percheziții, pe 9 februarie, aceeași primărie decide să oprească din senin o licitație masivă, în valoare de 195 de milioane de lei.
Licitația avea ca obiect încheierea unui contract-cadru pentru „reabilitare, modernizare și extindere a infrastructurii de mobilitate urbană și durabilă” în Sectorul 3. Printr-un asemenea contract-cadru, primăria fixează o singură dată regulile generale, precum și lista de produse și lucrări care vor putea fi comandate, pe mai mulți ani, prin contracte subsecvente. În documentația de achiziție publicată, Primăria Sectorului 3 a introdus o listă foarte amplă de echipamente și intervenții ce puteau fi plătite din acest buget.
În acea listă apăreau, de exemplu, 67 de sisteme de iluminat pentru treceri de pietoni, 200 de camere video, 66 de parcări metalice pentru biciclete și 44 de stâlpi de iluminat stradal. Dar detaliul care i-a sărit în ochi lui Vlad Mercori a fost altul: numărul uriaș de controllere programabile pentru semaforizare, nu mai puțin de 2.240 de bucăți. Aceste controllere sunt partea esențială a unui semafor, componenta electronică ce stabilește succesiunea și durata culorilor.
Raportarea la datele concrete din oraș arată o discrepanță evidentă. Informații publice indică faptul că, la nivelul întregului București, există în jur de 440 de intersecții semaforizate, iar doar 260 sunt incluse în sistemul inteligent cu „undă verde”. Chiar și dacă s-ar lua în calcul scenariul cel mai generos, un singur sector nu ar putea ajunge realist la mai mult de 80-100 de intersecții cu semafoare. În acest context, nevoia a 2.240 de controllere numai pentru Sectorul 3 pare extrem de improbabilă.
Din investigație reiese că una dintre firmele interesate să participe la licitație a cerut oferte de preț de la furnizori pentru controllerele cerute de primărie, în forma descrisă în caietul de sarcini. Cel mai mic preț obținut a fost de aproximativ 45.000 de lei pentru un singur controller. Dacă se aplică acest cost la cele 2.240 de bucăți prevăzute în documentație, rezultatul se apropie de 100 de milioane de lei – mai bine de jumătate din întreaga valoare estimată a contractului, de 195 de milioane de lei.
Potrivit explicațiilor oferite de Vlad Mercori, aici se vede cum poate fi aranjată o licitație fără să fie încălcate, la prima vedere, regulile scrise. Firmele care nu au conexiuni cu primăria, când pun pe hârtie aceste cantități și prețurile reale de pe piață, ajung rapid la concluzia că nu pot rămâne în buget cu tarife corecte pentru toate produsele și lucrările. În consecință, renunță să mai depună ofertă. În același timp, o firmă care știe dinainte ce intenții reale are administrația poate construi o ofertă complet diferită față de celelalte.
O astfel de companie „de casă” pornește de la ideea că primăria nu va achiziționa niciodată cele 2.240 de controllere, pentru simplul motiv că nu are unde să le monteze. În aceste condiții, firma poate să înscrie în ofertă un preț artificial de mic pentru controllere – de exemplu 1.000 de lei bucata, și nu 40.000-45.000 de lei – astfel încât acest capitol să consume doar aproximativ 2,2 milioane de lei din buget. Spațiul rămas în buget poate fi folosit apoi pentru a umfla consistent tarifele la produsele și lucrările despre care se știe că vor fi comandate cu siguranță.
Un caz ilustrativ este cel al camerelor video: dacă achiziția de la furnizor se face cu aproximativ 1.000 de lei bucata, firma favorizată își permite să scrie în oferta pentru primărie un preț de 5.000 de lei pentru fiecare cameră, mizând pe faptul că acestea vor fi cerute integral. Schema descrisă funcționează simplu: ce nu va fi cumpărat este trecut la prețuri derizorii, ce se știe că va fi cumpărat este supraevaluat masiv, dar suma finală se încadrează într-un buget global care, privit superficial, pare rezonabil și justificat.
Relatarea arată că Primăria Sectorului 3 ar fi fost informată că numărul de controllere prevăzute în documentație este neobișnuit și nu are legătură cu nevoile reale. Răspunsul instituției, spune Vlad Mercori, a fost că menține exact aceleași specificații, motivând că acestea reprezintă necesarul dorit de administrație. Abia după ce ancheta DNA a început să apese asupra primăriei, licitația a fost anulată, la doar patru zile de la descinderile procurorilor.
Conform documentelor analizate de autorul investigației, responsabilitatea pentru conținutul și aprobarea documentației de licitație ar fi fost asumată de primarul Robert Negoiță, de directorul executiv Roxana Cârstea, de șefa de serviciu Georgeta Vișan, alături de mai mulți experți și consilieri implicați în procedură. Faptul că procedura a fost oprită nu schimbă însă, în opinia lui Vlad Mercori, caracterul de „tentativă de golăneală” al modului în care a fost conceput contractul-cadru.
Investigația este prezentată drept un exemplu concret pentru o metodă despre care se afirmă că este larg răspândită în administrațiile locale din România. Vlad Mercori susține că dispune de o listă amplă de primării unde mecanisme similare ar fi fost folosite pentru a direcționa contracte către firme apropiate, cu pagube adunate la nivelul sutelor de milioane, eventual chiar miliarde de euro. În loc să se ocupe de administrarea orașelor și comunelor, concluzionează el, mulți primari ajung să administreze „hoția” prin care banii publici sunt scoși din bugetele comunităților.
